Începând cu 31 iulie 2017 am intrat în cel de-al 220-lea an de existență a uneia dintre cele mai de seamă structuri instituționale păstrătoare a unui patrimoniu însemnat de manuscrise, incunabule și carte veche de pe întreg teritoriul României.

Fie că vorbim de Biblioteca și Institutul Astronomic din Alba Iulia (trecut), fie că vorbim de Biblioteca Națională a României, respectiv Filiala Biblioteca Batthyaneum (prezent), spiritul și cadrul de desfășurare a activităților științifice și profesionale actuale trebuie să se încadreze în formula acreditată de fondator, respectiv cea de Societas Litteraria Assiduorum.

Păstrând și gestionând aproape acelaș patrimoniu, respectiv categorii de obiecte de patrimoniu (manuscrise, incunabule, carte veche, carte contemporană, obiecte muzeale, arhivă istorică, …) rolul și importanța instituției trebuie să rămână aceea de evidențiere, organizare și valorificare profesională și științifică a acestor valori.
Astfel de activități nu se mai pot desfășura decât în ritmul dezvoltării tehnologiilor IT & C și doar ca parte integrantă a unor programe și proiecte ale unor rețele profesionale și științifice europene și internaționale.

La ceas aniversar istoria și existența Filialei Biblioteca Batthyaneum necesită noi completări, o nouă dinamică și înainte de toate convingerea celor implicați și interesați că patrimoniul existent este în primul rând un bun cultural național, de importanță europeană și universală ce trebuie valorizat zi de zi, an de an utilizând avantajele și depășind dezavantajele vremurilor trăite.

La fel cum s-a procedat până în prezent, dar cu siguranță într-un mod mai integrat și interactiv, în perioada ce urmează dorim să dăm curs informărilor (postărilor) despre cât mai multe aspecte care sunt în corelație sau interferează cu activitatea de valorificare profesională și științifică a patrimoniului Bibliotecii Naționale a României, respectiv a Filialei Biblioteca Batthyaneum, lansărilor de cărți, inițiativelor și dezbaterilor propuse, pentru a actualiza și completa o serie de contexte și informații deja cunoscute, dar mai ales pentru a informa opinia publică și mediul științific despre noutăți, despre „existențe puțin cunoscute”.

În același timp dorim să punem accent pe integrarea blogului http://www.batthyaneumblog.wordpress.com în rândul canalelor de comunicare și de dezbateri specifice de calitate de la nivel național, european și internațional.

Primul material prezentat are în vedere una din cele mai importante apariții de carte de la nivel european (“Triumph der Barmherzigkeit”, autor dr. Elisabeth Watzka-Pauli) privind istoria Ordinului Trinitarian în Monarhia Habsburgică în perioada 1690 – 1783.

Volumul este unul de referință pentru tematica abordata și conține o serie de informații istorice care cel puțin reîmprospătează, dacă nu chiar aduce informații noi atât pentru istoria Țărilor Române a acelor vremuri, cât și pentru istoria Filialei Biblioteca Batthyaneum. Prezentarea volumului pentru blogul nostru este realizată chiar de autor, subliniind aspecte ale istoriei și rolului ordinului trinitarian în Transilvania, respectiv în Alba Iulia.

Recent la sediul Filialei Biblioteca Batthyaneum a ajuns un exemplar al volumului, o donație a autorului, dr. Elisabeth Watzka-Pauli.